Treaba o fost asa: pe fondul plictiselii groaznice si a lipsei de chef de desen ori lectura, am inceput sa-mi fac curat prin birou. Asa am gasit o punguta cu vreo 6 tortite de cercei si 10 tije cu bucla. Margele aveam adunate cateva, din coliere desirate si intamplator le-am gasit si pe alea (de obicei nu prea se gasesc lucrurile la mine in camera). Asa ca am inceput sa ma joc cu un patent si mai sus numitele ingrediente. Mi-o luat o ora sa fac o pereche de cercei, dar in urmatorul ceas am mai facut 5.
In timp, am descoperit ca treaba asta da dependenta si nici nu e tare obositoare (bine, dupa 20 de perechi incep sa ma doara ochii, dar altfel ii in regula). Rarissim am mai facut si cate o bratara sau un colier, da’ astea cer mult material, mai multa manopera si nu prea renteaza. In final am prins curaj si am inceput sa intreb prin scoala daca vrea lumea. Si or vrut. Asa ca acuma am blog si ii dau si in afara localitatii.
Si au trait fericiti pana la adanci batraneti. Cum cine?? Pai posesorii de cercei. Si eu, probabil. 
Si acuma se joaca si mama cu crosetele. Poate intr-un an de zile imi corup si restul familiei sa intre in afacere. 
